VIDEO | Virgil Popescu: „Românii nu au de ce se teme că nu vom avea gaze naturale în această iarnă. Ar trebui să ne obişnuim să facem un minim efort de economisire”

Publicat: 03/08/2022, 14:23
Actualizat: 03/08/2022, 14:34

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat, miercuri, în cadrul conferinței de presă la finalul ședinței de Guvern, că românii nu au de ce să se teamă în privința faptului că nu vom avea gaze naturale în această iarnă. În acest context, oficialul a precizat că trebuie „să ne obişnuim să facem un minim efort de economisire” și „să ne schimbăm ușor mentalitatea”.

„Evident că lucrăm la ministerul Energiei la acest lucru, la planul privind reducerea consumului de gaze cu 15%, dar trebuie să facem distincţii. În 26 iulie s-a aprobat în consiliul de miniştri acest regulament european care, începând cu 1 august, dă dreptul voluntar fiecărui stat membru să facă o reducere a consumului de gaze cu 15%.

De la voluntar, la obligatoriu, se va trece dacă Comisia Europeană ridică nivelul de alertă. Nu vedem, în acest moment, motive pentru a reduce cu 15% consumul. Gradul de umplere a depozitelor noastre a depăşit 59%, suntem la 59,48%, respectiv 1.823.000.000 de metri cubi de gaze naturale. Se lucrează la acest plan, aşteptăm de la Comisia Europeană modul de calcul, pentru că în regulament nu a fost precizat.

Românii nu au de ce se teme că nu vom avea gaze naturale în această iarnă. Am avut, anul trecut, 2,4 miliarde de metri cubi în depozite, adică aproape 80% din 3 miliarde. 80% în depozite şi am rămas, după această iarnă, cu 700 milioane în stoc”, a afirmat Virgil Popescu.

Cu toate acestea, Virgil Popescu i-a îndemnat pe români să înceapă să facă economie la energie, pornind de la lucruri mărunte.

„Cred că ar trebui şi noi să ne obişnuim să facem un minim efort de economisire, să închidem un bec într-o cameră în care nu mai suntem, să nu ţinem apa caldă dată drumul, dacă nu este cazul. Am văzut că toate statele europene fac acest lucru. Şi eu, cel puţin, provin din generaţia din ’68, care a trecut prin epoca comunistă şi a suferit din cauza multelor restricţii cu privire la energie electrică, la încălzire.

Dar cred că ar trebui să ne obişnuim şi să ne schimbăm ușor mentalitatea, pas cu pas se face totul. Orice economisire a consumului duce la o economisire a bugetului propriu al familiei şi ne aduce şi mai mulţi bani în buzunar”, a precizat Virgil Popescu.

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...